Cadoul DNA la 25 de ani de la Revoluție: Parlament cu 300 de aleşi - Gherila de Vrancea

Cadoul DNA la 25 de ani de la Revoluție: Parlament cu 300 de aleşi

0

magda bistriceanu3Au trecut 25 de ani de la Revoluție, un sfert de secol de speranţe și vise neîmplinite. Ce avem după toți acești ani…?
Un stat bolnav cu o economie aflată din nou în recesiune, unde investiţiile scad vertiginos iar societatea parcă se prăbușește. Ne mai putem îndrepta?

Am mai spus-o și mă repet. Așteptările au fost mari, de aceea dezamagirile sunt pe măsură. La 25 de ani de la Revoluție, avem partide de dreapta și stânga. De fapt, dreapta și stânga, la noi, sunt reprezentate de niște indivizi dornici de acaparare. Nu există doctrine, idei, proiecte, doar interese meschine. Am văzut cum, peste noapte, dreapta a trecut la stânga fără nici cea mai mică remuşcare și astfel a căzut un Guvern. Avem politicieni care au trait toata viata din banii de la stat și se declara de dreapta, la fel cum avem oameni de stanga mai bogati ca Obama.

Niciodată, în istorie, clasa politică românească n-a fost mai ruptă de popor şi mai puţin iubitoare de ţară.
La 25 de ani de la răsturnarea dictaturii, a dispărut întreg sectorul industriei de textile, a fost închis sectorul agroalimentar, nu mai există majoritatea fabricilor din industria lemnului şi mobilei, din industria medicamentelor, din sectorul construcţiilor de maşini, al exploatărilor miniere; au dispărut industria electronică și electrotehnică etc.

Intreaga economie naţională a fost, pur şi simplu, pulverizată şi lăsată fără nici o logică structurală.
Nu a existat, în toţi aceşti ani, un proiect coerent de dezvoltare, deși am avut 13 guverne ce s-au perindat pe la Palatul Victoria.

Zi de zi, guvernele şi clasa politică s-au ocupat numai de protejarea afacerilor proprii și a neamurilor. Au avut grija sa-si numeasca executanți în puncte cheie pentru a falimenta aceasta tara.
Nu v-ati pus niciodată intrebarea de ce ar vrea un individ să cheltuiască zeci de mii de euro, poate chiar sute, într-o campanie electorală, doar, pentru a obține timp de 4 ani un salariu de 3000 lei? Pentru binele poporului, lozinca folosită de fiecare candidat în campania electorală?  Gresit! Interesul propriu primeaza interesului general. Creșterea  nivelului de trai al romanilor ar trebui sa fie scopul unui guvern responsabil. Insa, pentru PSD, actualul partid guvernant, doar statul trebuie sa fie bogat din taxele si impozitele tot mai mari pe care le stoarce de la romani. Acesti bani ajung la clientela de partid care finanteaza campaniile electorale. Consultați listele cu donații pentru fiecare candidat în parte, ei sunt beneficiarii direcți ai votului nostru! Pe mulți dintre ei îi veți găsi pe listele CA. E vreunul care spune ca vrea sa ajunga la robinetul cu bani?! Când vom ajunge să avem acel candidat care să nu promita nimic si sa spuna, vedem ce putem face impreuna?!? Fiecare program de guvernare anunţat a fost doar un program de neguvernare.

Evenimentele recente nutresc o schimbare

Revoluția care a început la Timișoara în 1898 a fost o revoluție condusă de oameni care au refuzat continuarea unui regim impotriva poporului. Mulţi dintre cei care au participat la Revoluţia din 1989 nu au mai apucat însă să simtă gustul libertăţii. Ei au fost cei care s-au sacrificat. Au strigat: „Vrem libertate!”

Pe 16 noiembrie, anul acesta, am avut același ADN al revoluției. Rezultatul a reprezentat  dorința  miilor de suflete care au scandat toată campania, „Jos comunismul!”, ”Jos Ponta!”, ”Libertate, libertate!”, „Vreau o ţară ca afară”.
Românii au simțit în noul Guvern o conducere orientată împotriva lor, împotriva României libere, României atașate de valorile și principiile democratice și astfel au spus NU unui partid si candidatului lui, mânat de obsesia puterii și de pasiunea pentru acapararea instituțiilor statului. Au spus NU viciilor pe care PSD le-a încarnat și le-a promovat de când este la putere.

Au spus NU unor forme eșuate de televiziune, care nu practică jurnalism, ci doar o campanie electorală prelungită. Aceste televiziuni care, în ziua votului, arătatau secții goale în străinătate, în ciuda tuturor cozilor pe care noi toti fie le-am vazut filmate, pozate, sau despre care ni s-a povestit chiar de cei ce așteptau acolo ore întregi în frig.

Au spus NU excesului: excesul de ordonanțe de urgența care transferau bani din fondul de rezerva în desaga baronilor locali, exces de aroganță și dorință de umilire a toți cei care nu făceau parte din ”nomenklatura partidului”, considerați „de facto” simpli băsiști. Ponta nu a unit românii. I-a divizat în umili servitori de partid și băsiști, cei din urmă reprezentând orice om care își dorește justiție și stat de drept.
În perioada pre si post campanie electorală , baronii PSD au făcut declaraţii jignitoare la adresa românilor, atât în ziua votului, cât şi după, la aflarea veştii că noul preşedinte al României este Klaus Iohannis. Toate aceste declarații ale  baronilor locali confirmă, încă o dată,  că e nevoie de o schimbare în politica românească. Ei au ținut să discrediteze românii care au votat duminică, 16 noiembrie, cu Klaus Iohannis și i-au făcut  „manelişti“, „cocalari“ şi „iresponsabili”, cu alte cuvinte nu au pus ştampila „raţional”.

parlament2
Prin urmare, după 25 de ani de la revoluție, trebuie să eliminăm acest decor deja plictisitor de partide personalizate, care nu au nici o doctrină, nici un program concret și sustenabil, și mai presus de orice, care nu au respect față de noi. Liderii politici suferă de amnezie post-alegeri electorale pentru că uită motivele care i-au adus în funcția pe care o ocupă, sau pur și simplu uită că la un moment dat poporul și-a manifestat doleanțele. Și aici mă gândesc clar la referendum și la numărul parlamentarilor. În 22 noiembrie 2009, a avut loc un referendum care a dat poporului prilejul sa voteze pentru Parlament unicameral cu maxim 300 de deputati.
Politicienii romani au ignorat rezultatul referendumului, spunand ca modificarea Constitutiei nu e o prioritate. A venit timpul sa fie implementata vointa poporului, exercitata prin referendum, desi Crin Antonescu, seful comisiei de modificare a Constitutiei, spunea în 2013: “Nu acceptam sa ni se impuna premisa Parlament unicameral, doar pentru ca asa a inteles electoratul la un moment dat”.

Politicienii actuali nu știu ce înseamnă responsabilitate publică și respect. Puțini sunt cei care au iubit poporul român și au pus interesul general în fața fanteziilor financiare personale. De aceea, sper că noul președinte va ști să onoreze legitimitatea oferită de tot cetățenii români, și va alege întotdeauna România în defavoarea unor structuri partizane imorale.
Din fericire, DNA deja se ocupă de curățenie în rândul politicienilor de ” clasa I” , rămâne  doar să ni se ofere motive să credem din nou în instituția politică. Totodata DNA este vazuta ca o institutie in măsura să înfaptuiasca dorinta exprimată de romani, 300 de parlamentari. Nu e suficient ca cei care au greșit să își ispaseasca pedeapsa după gratii, toate bunurile obtinute prin mijloace necinstite trebuie confiscate!

Și după cum a spus Victor Viorel Ponta:” Scapă cine poate!” …Parerea mea, ar fi bine sa nu scape nimeni. Resetul ar trebui sa fie total.

Magda Bistriceanu

Comments

comments

Share.

About Author

Leave A Reply