Tomberonul afacerilor prospere cu gunoi - Gherila de Vrancea

Tomberonul afacerilor prospere cu gunoi

0

groapa de gunoi haret (11)Gunoi „de aur” (doar pentru câţiva)

Gunoaie vor fi mereu, cât e lumea şi pământul, vorba românului. Aşa că şi afacerile cu gunoaie vor dăinui până la sfârşitul lumii. Iar astfel de afaceri trebuie să ajungă, musai, la băieţii deştepţi, cu legături, relaţii şi influenţe politice. Am scris în urmă cu ceva timp despre interesele politico-financiare ce se învârt în jurul gunoaielor din Vrancea, o adevărată mină de aur pentru cei iniţiaţi. Târâş-grăpiş se apropie de finalizare un proiect judeţean cu fonduri europene, pe multe milioane de euro, ce vizează strângerea, sortarea şi depozitarea deşeurilor. Iar de gunoaiele noastre de zi cu zi se arată interesaţi nişte indivizi de tipul ’’gunoaielor’’ politice. Comparam modalitatea în care s-a falimentat o societate a administraţiei judeţene în beneficiul unei noi firme private (plus altele pe lângă) cu ceea ce se pregăteşte şi în sectorul managementului deşeurilor. Aşa cum SC Drumuri şi Poduri (a Consiliului Judeţean Vrancea) a fost falimentată pentru a prospera Ma(rian)Vi(orel)beton, la fel se îndreaptă lucrurile cu SC CUP Salubritate (a administraţiei municipiului Focşani), care ar trebui sacrificată în beneficiul unor firme extrem de dragi lui Marian, Raluca, PSD&comp.
Cine are interesul să pună mâna pe “tomberonul de aur”
Proiectul european privind sistemul integrat de management al deşeurilor s-a mişcat greoi. Stadiul actual al lucrărilor nu oferă optimism în privinţa finalizării peste 6 luni. În afara câtorva comunicări oficiale pompoase ale preşedintelui CJVn, cei care au legătură cu proiectul se feresc ca dracu’ de tămâie să vorbească în mod transparent cu presa. O situaţie cel puţin bizară ridică nişte semne de întrebare: managerii de proiect s-au schimbat de câteva ori până acum, unul chiar a şters-o în Anglia. De ce evită cei implicaţi să vorbească şi să se mândrească în faţa oamenilor cu acest proiect? Prin urmare, toate indiciile ascunse opiniei publice duc spre o concluzie ’’murdară’’, de ’’tomberon’’: cineva are interesul să pună mâna pe afacerea cu gunoaiele din judeţ. După încheierea lucrărilor de la rampa de gunoi de la Haret, se va organiza o licitaţie pentru preluarea activităţii de strângere a deşeurilor din toate localităţile vrâncene. Va fi o licitaţie cu un caiet de sarcini ce va conţine o serie de prevederi ce se potrivesc unor firme naţionale cu mari interese politico-financiare. Exemple: Romprest (Florian Bucşă ’’Walter’’), Vitalia din Prahova (Sebastian Ghiţă), Iridex (fost senator PC, omul lui Dan Voiculescu), Polaris de Constanţa (Martin-Mazăre) sau altele asemănătoare.
O astfel de firmă va câştiga licitaţia, şi nu facem proces de intenţie, ci doar amintim “cutumele” existente la nivel de judeţ. Apoi, serviciul va fi subcontractat unor firme locale, conform înţelegerilor prealabile. De exemplu, împărţirea s-ar putea face pe urban – firma fratelui Adrian – şi rural – firma unuia Paşalău, intens promovată de coana Ralu pe la toţi primarii din judeţ. Sau altfel de împărţire, în funcţie de negocieri. Posibil să se arunce nişte firimituri şi altor firme din judeţ, fără cine ştie ce suport politic roşu. Odată cu aceste manevre cu bani publici în interesul câtorva şmecheri, ne-am putea trezi şi cu majorarea tarifelor la gunoiul menajer. Şmecherii ăştia trebuie să-şi recupereze investiţiile şi să treacă pe profit cât mai repede, rampa de gunoi e departe, la Haret, staţia de sortare tot la Haret, staţia pentru deşeuri electrocasnice la Goleşti … Să nu se ajungă ca la Bistriţa, acolo unde, conform presei locale, ’’caracatiţa PSD’’ a acaparat şi a cam distrus activitatea de gestionare a deşeurilor…
groapa de gunoi haret (15)SC CUP Salubritate se duce-n cap
Ce se va întâmpla, în schimb, cu SC CUP Salubritate Focşani? Că nu apare pe lista de priorităţi a şmecherilor. Poate va primi nişte firimituri aşa, la mişto. Sau nimic. Nici acum nu prea este băgată în seamă această societate publică a municipalităţii focşănene care şi-a îmbunătăţit, cât de cât, activităţile (atât în sectorul deşeurilor cât şi al asfaltărilor – la nivel mai mic) şi trăieşte pe propriile picioare. Un exemplu recent de ignorare interesată a societăţii focşănene chiar de către patronat – autoritatea publică locală – îl reprezintă alocarea lucrărilor de plombare şi cârpire a străzilor din Focşani firmei deputatului PSD Victor Roman, în detrimentul SC CUP Salubritate. Parcă toţi aşteaptă ca această firmă publică focşăneană să piardă pe toată linia, inclusiv activitatea sa de bază – strângerea şi sortarea deşeurilor – şi să falimenteze cât mai repede. Sunt vreo 250 de angajaţi acolo, dar nu se împiedică şmecherii de un asemenea ’’amănunt’’! Îi aşteaptă prea multe lovele de la alegătorii manipulaţi, an de an. Iar pe cei de la CUP Salubritate îi aşteaptă cam aceeaşi soartă ca a drumarilor de la SC Drumuri şi Poduri.
Gunoiul de la Haret – „Sub pământ SRL”. Garda de Mediu tace
Ar mai fi, în încheiere, câteva aspecte despre ce se întâmplă cu proiectul de management integrat al deşeurilor. ’’Muntele’’ vechi de gunoi de la Haret a intrat în … pământ! Adică a fost acoperit cu pământ, aşa cum se bagă gunoiul sub preş. Toate firmele care adună gunoi menajer deversează încărcăturile lângă acest ’’munte’’, indiferent dacă au contract sau nu cu rampa de gunoi. În câteva luni, şi aceste zeci de mii de tone (sau mai multe) vor ajunge, cel mai probabil, tot sub pământ. Ca locul să pară curat şi uscat atunci când vor veni reprezentanţii Ministerului Dezvoltării la recepţia finală a lucrării. Poate vă întrebaţi ce face, în această perioadă, Garda de Mediu. Ei, ce face?! ’’Supraveghează’’ să nu cumva să-i deranjeze cu ceva pe cei care răspund de ceea ce se întâmplă la rampa de gunoi de la Haret. E ordin de partid şi de stat, că de-aia l-a pus Oprişan pe mai tânărul frate al fostului viceprimar de Focşani, Bogdan Matişan, în fruntea Gărzii de Mediu. Dragoş Matişan, pe numele său, e cunoscut ca un june pesedist dedicat şefului de partid, provenit din pepiniera de cadre TSD&CJV. Şi să nu uit o ’’speculaţie’’ formulată de cei care urmăresc îndeaproape derularea proiectului european şi continuarea sa profitabilă (gen Oprişan, Raluca, Bîrlădeanu, Iordache – şeful Direcţiei de Investiţii din CJV, Alexandrescu – încă (!?) manager de proiect): rampa de gunoi de la Haret ar putea fi închisă peste câteva luni iar firmele de salubritate vor fi nevoite să ducă deşeurile în alte judeţe (Galaţi, Bacău, Buzău), pentru o anumită perioadă. Vor creşte cheltuielile firmelor respective dar primăriile nu vor majora, în consecinţă, tarifele existente. Pentru că urmează un an electoral, Consiliul Local Focşani nu va majora, de exemplu, tariful la gunoiul menajer ridicat de CUP Salubritate. Când va veni altă firmă, privată şi agreată, atunci va fi altă poveste…groapa de gunoi haret (21)

Cătălin Stancu

Comments

comments

Share.

About Author

Leave A Reply