EXCLUSIV: Cornel Noană, directorul Colegiului Unirea, candidat la Primăria Focşani - Gherila de Vrancea

EXCLUSIV: Cornel Noană, directorul Colegiului Unirea, candidat la Primăria Focşani

0

Cornel NoanaUna dintre puţinele mişcări strategice cu adevărat importante, menite să-i dea fiori pe şira spinării lui Oprişan este ceea ce se întâmplă în aceste momente la PNL Vrancea. După discuţii aprinse şi sondaje peste sondaje, se pare că liberalii vrânceni au găsit soluţia pentru a se bate, ca de la egal la egal (mai puţin din punct de vedere al inteligenţei şi eleganţei) cu PSD, pentru postul de primar al Focşaniului. Cea mai viabilă candidatură aleasă pare a fi directorul Colegiului Unirea, Cornel Noană, liberal cu ştate vechi şi o persoană foarte apreciată în mai toate mediile din societate. Dacă Noană va accepta propunerea venită de la co-preşedintele PNL, deputatul Nini Săpunaru, acesta va avea, întâi, de dat o bătălie interioară, cu ceilalţi potenţiali candidaţi ai PNL, printre care un alt cadru didactic foarte cunoscut – Ionel Bălosu, fostul viceprimar al Focşaniului – Tudorel Trofin, Daniel Pancu – om de afaceri focşănean sau şeful Casei de Asigurări de Sănătate – Mihai Copaci, în cadrul unui sondaj intern. Totuşi, ţinând cont de vechimea lui Noană în partid, chiar dacă nu a avut o activitate politică importantă, alegând să se dedice mai mult catedrei, Noană este vehiculat printre liberali ca fiind cea mai bună alegere pentru a se bate cu Bacinschi sau cu Oprişan. Ca şi activitate managerială a lui Cornel Noană, acesta s-a remarcat prin insistenţa cu care a încercat restructurarea Colegiului Unirea din temelii, atât ca şi clădire istorică dar şi ca mentalitate. De asemenea, Noană a reuşit să aducă instituţia pe care o conduce, de multe ori, pe podiumul învăţământului naţional şi internaţional, având rezultate foarte bune la bacalaureat şi la olimpiade. De asemenea, este foarte apreciat de elevi dar şi de părinţii acestora, atenţie! atât cei din ţară cât şi cei din străinătate, plecaţi la lucru (vezi cazul alegerii lui Iohannis).  Lambrino, Sapunaru, Noana (2)

Comments

comments

Share.

About Author

Leave A Reply