PNL îi vrea înapoi pe foștii peneliști penali - Gherila de Vrancea

PNL îi vrea înapoi pe foștii peneliști penali

0
Peneliști adevărați, ”liberali” convinși, au lansat în presa națională o informație despre posibilă mișcare politică, pentru a testa reacțiile publice și politice. Peneliștii ar începe ofensiva pentru recuperarea fiilor rătăcitori. Adică vor să-i convingă pe foștii peneliști, plecați spre alte zări politice sau judiciare, să se întoarcă în sânul partidului Brătienilor, curați și uscați. Să lupte iar pentru dreptate, justiție, democrație, valori umane împotriva hidrei roșii. I-auzi! Și primul la care s-ar fi gândit jongleurii PNL este fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi. Acesta a sărit în barca roșie a lui Tăriceanu atunci când i s-a părut că PSD îl poate ajuta să scape de brațul lung al legii. Procurorii DNA au început urmărirea penală a lui Silaghi pentru trafic de influență în formă continuată. Deci, ar fi numai bun să revină în PNL! Om de valoare, demn și cinstit, ce mai! Exact ce le trebuie peneliștilor, un exemplu de urmat!
Păi, după aceeași logică, PNL ar trebui să cheme înapoi toți fiii ratacitori cu probleme în justiție sau care au preferat avantajele roșii oferite de PSD pentru buzunarele proprii, în frunte cu Tăriceanu. Pentru că e nevoie de cadre de nădejde, domnule! Asemenea ”liberali”, mai rar! Așa, din scurt, mi-am adus aminte de câțiva foști peneliști și pedeliști care ar putea fi rugați de liderii PNL să li se re-alăture: Relu Fenechiu, Gigi Becali, Decebal Traian Remeș, Victor Babiuc, Cristian Anghel (ex-primar Baia Mare care a ieșit din pușcărie), Mircia Gutău (ex-primar Rm. Vîlcea care a ieșit din pușcărie), Roșca Stănescu, Dan Radu Rușanu, Daniel Chițoiu, Monica Iacob Ridzi, Emilian Frîncu (ex-primar Rm. Vîlcea aflat acum în pușcărie) ș.a. Toți pentru a întări PNL în lupta cu PSD!
Cătălin Stancu

 

Comments

comments

Share.

About Author