Ţara lor şi România noastră - Gherila de Vrancea

Ţara lor şi România noastră

0
* Generalul de carton s-a dat plecat foarte greu din guvern, chiar și după anunțul demisiei întregului cabinet Ponta. Oprea a mai stat câteva zile în fotoliul de ministru și de vicepremier să-și mai aranjeze niște combinații. Apoi, la presiunea opiniei publice (că pe cumătrul Ponta nu l-a băgat în seamă, nici pe Dragnea), generalul de izmene a dat un comunicat prin care își ”delega atribuțiile” de ministru de Interne unui om de bază de-al său, fostul procuror general al lui Iliescu&Năstase, un magistrat ajuns și el repede la gradul de general, Ilie Botoș. Abia după alte zile, prietenul lui Oprișan a catadicsit să scrie cuvântul ”demisie” și să plece, fizic, din guvern. Ăștia numai cu tunul pot fi îndepărtați de la butoane!
* Decidenții politici (sprijiniți de unele personalități medicale) au avut un comportament specific comunistoid în cazul tragediei din clubul Colectiv. Încă din primele ore de după tragedie au clamat că România nu are nevoie de ajutor străin pentru salvarea victimelor, că noi avem de toate și ne descurcăm. Să nu cumva să vină ”agenturili străine” peste noi! Se știa că România nu face față unei asemenea tragedii dar Bănicioiu și Arafat (sub oblăduirea cuplului Ponta&Oprea) au tras tare timp de câteva zile cu un patriotism medical deșănțat și păgubos, iresponsabil și criminal chiar. Mai mult, i-au luat alături și pe unii șefi de spitale, medici apreciați atât de colegi cât și de pacienți, cunoscuți cu afinități PSD, pentru a le conferi credibilitate. Unul dintre aceștia (Ioan Lascăr) se pare că e băgat și în niște combinații milionare profitabile. Păcat că se folosesc de profesia și de rezultatele muncii lor pentru a gira niște politruci în dauna interesului public general și a vieții și sănătății românilor.
* Milițianul Pavel Abraham (alt general roșu de succes) trage tare să apere în sălile de judecată (și prin studiourile tv) interlopi sau diverse clanuri țigănești, spre uimirea naivilor care credeau că generalul în rezervă s-a ocupat, de-a lungul carierei sale, cu pedepsirea infractorilor. Păi, v-am mai spus: milițianul Abraham s-a învârtit pe funcții înalte prin IGPR, Poliția Capitalei, Academia de Poliție și MAI și a avut ca obiectiv strângerea relațiilor personale cu clanurile mafiote și țigănești. Le freca ridichea milițienilor de prin țară atunci când aceștia îi cam deranjau pe amicii săi interlopi (inclusiv în Vrancea i-a chemat la raport pe șefii IPJ, fost adjunct și actual inspector șef Popescu ar putea să povestească). Odată cu pedepsele cu închisoarea primite de clienții săi din clanul Bercea, se pare că milițianul avocat Abraham va avea același succes în instanță precum are celebrul Mateuț, avocatul preferat de politicieni și miliardari de carton.
* Răspândacii ne tot presează cu legăturile de rudenie dintre administratorul firmei penale a lui Gheorghe Bunea Stancu de la Brăila – Tancrad – și șeful interimar al Comisariatului Regional al Protecției Consumatorilor Galați. Adică ar fi ceva rude administratorul firmei lui Bunea Stancu, Cristian Stăncic, și noul șef al CRPC, Doina Stăncic. Dar, în afară de numele de familie, alte legături nu au putut preciza. Domnilor, mai căutați!
* Tic-tac, tic-tac pe la PNL Vrancea? Toamna cad frunzele. Cad și capete?

Comments

comments

Share.

About Author

Leave A Reply