miercuri, septembrie 27, 2023

Bănel Bărbieru a reușit să pupe poala lui Oprișan

banelÎncurcate și ciudate sunt căile politicii! Iar politicienii nu fac nimic să le descurce, dimpotrivă. Un astfel de exemplu ne oferă Bănel Bărbieru, politician de Tătăranu, care a ținut să se remarce, din 1990 și până azi, pe lângă natura sa conflictuală, printr-o activitate politică anti-PSD (FSN/ FDSN/PDSR). În 1990, Bărbieru a fost numit primar al comunei Tătăranu iar în 1991 a fost înlocuit cu actualul edil șef, Nicolae Pavel. De atunci, Bărbieru a candidat în fiecare an împotriva partidului lui Iliescu&Oprișan și, de tot atâtea ori, a pierdut în fața primarului Pavel și a PSD. Nu înțelegem ce au oamenii din Tătăranu cu el, de nu-l votează la primărie! Bănel Bărbieru a reușit să ajungă la un nivel destul de înalt politica județeană cu ajutorul partidului lui Petre Roman și, apoi, al lui Traian Băsescu, PD-PDL. A fost vicepreședinte al PD/ PDL Vrancea, consilier local, consilier județean și director al Școlii din Bordeasca Veche. Mai mult, în perioada guvernării Boc-PDL, Bărbieru a deținut funcția de inspector școlar pentru dezvoltarea resursei umane în Inspectoratul Școlar Județean Vrancea. A avut diverse incidente prin locurile pe unde a lucrat, cu colegii de serviciu și nu numai. Prin 2007, Bănel Bărbieru s-a confruntat și cu o acuzație de hărțuire din partea unei colege mai tinere de cancelarie. În 2009, deși protocolul guvernării PDL-PSD prevedea acest lucru, Bărbieru nu a fost acceptat în postul de viceprimar al comunei Tătăranu de către primar și consilierii locali PSD. În ultimii ani, acesta a stat mai mult retras și a așteptat semnalul eminenței cenușii a PSD din fostul PD/PDL, Lică Panciu. Și-a găsit un loc de muncă la Biliești, comună condusă de primarul PNL, ex-PDL, Vasile Chirilă. A cochetat cu partidul lui Băsescu dar nu a găsit loc liber. La începutul acestui an, semnalul lui Lică Panciu a fost spre a urca în căruța ALDE, pentru a încerca să-i încurce pe foștii săi colegi de partid. Dar cântecul sirenei roșii a fost atât de îmbietor încât, pe ultima sută de metri, Bănel Bărbieru s-a înscris în PSD și și-a depus candidatura la Primăria Tătăranu din partea lui Oprișan&comp. Chiar dacă se prezenta anti-pesedist, se pare că Bărbieru aștepta de mult timp momentul intrării sub bocancul roșu. Iar acest moment a venit, cu câteva zile înainte de Paști, iar Oprișan i-a dat, în sfârșit, binecuvântarea. Iată că Bănel Bărbieru ne-a demonstrat, și el, că politica este una dintre cele mai vechi meserii din lume. O meserie bătrână și perversă, mereu surprinzătoare.

Comments

comments

- Publicitate -

Related Articles

dos. This new woman appears to be she’d function as correct mom to his heirs

dos. This new woman appears to be she'd function as correct mom to his heirs Relationships is hard adequate towards average person, they contributes an...

Around the globe Online dating site and you can Relationship Service Offering Solitary East Eu Female Seeking Dudes

Around the globe Online dating site and you can Relationship Service Offering Solitary East Eu Female Seeking Dudes Our internationally online dating site offers a...

Israeli Mail-order Brides – Breathtaking Israeli Girls having Relationship

Israeli Mail-order Brides - Breathtaking Israeli Girls having Relationship Meet up with the Greatest Israeli Mail order Brides - Gorgeous Israeli Girls to own Wedding...
- Publicitate -

Articole noi

Apego a Distancia:Consejos con el fin de que la relacion a trayecto funcione

Apego a Distancia:Consejos con el fin de que la relacion a trayecto funcione El amor a trayecto asi­ como las relaciones a trayecto son...

?empecemos por el principio Es Un Match Acerca de Fb Prometidos?

?empecemos por el principio Es Un Match Acerca de Fb Prometidos? Y no ha transpirado posee ciertas tuercas, tornillos y bicicletas cual podran ayudarte a...

Comments

comments