Adrian Crețu, candidatul Partidului Național Liberal Filiala Vrancea pentru Camera Deputaților, promite o inițiativă ambițioasă de sprijinire a sectorului viticol din România și, în special, din regiunea Vrancea. Cunoscut pentru tradiția sa viticolă de excepție, Vrancea este una dintre cele mai importante zone viticole din țară, iar Adrian Crețu dorește să ducă renumele vinurilor locale la un nivel internațional. Pare un obiectiv greu de îndeplinit, însă s-a dovedit că inițiativele în spatele cărora stau idei clare și pentru care se muncește cu pasiune pot avea succes.
„Când spui Vrancea, spui vie, spui vin,” a precizat Adrian Crețu, subliniind pasiunea sa pentru viticultură și dedicarea față de acest sector. El însuși s-a născut și a crescut „printre vii,” în inima Vrancei, unde cultura viței de vie a fost mereu un mod de viață. Crețu afirmă că pentru el misiunea de a sprijini economia locală și de a îmbunătăți calitatea vinurilor reprezintă obiective de realizat în Parlamentul României.
Ce măsuri propune Adrian Crețu, candidatul PNL Vrancea la Camera Deputaților: acordarea de fonduri pentru a sprijini producătorii să adopte tehnologii avansate în procesul de vinificație, accesul la echipamente moderne și tehnologii de ultimă generație, facilitarea accesului la consultanță specializată pentru producători, de la asistență în îndeplinirea criteriilor din domeniu până la îmbunătățirea practicilor viticole și a metodelor de îngrijire a viței de vie.
„Micii producători din Vrancea au nevoie de subvenții și stimulente pentru a putea investi în infrastructură și a-și îmbunătăți producția, putând avea astfel acces la piețele externe. Nu în ultimul rând, e nevoie de reglementarea strictă a practicilor de cultivare și producție a vinului, pentru a menține standardele de calitate superioară a vinurilor”, a mai adăugat candidatul liberal.
Prin aceste măsuri, Adrian Crețu își dorește să aducă vinurile românești, și în special cele din Vrancea, în atenția consumatorilor internaționali, încurajând dezvoltarea viticulturii locale și contribuind la crearea de noi locuri de muncă și la dezvoltarea turismului vinicol.
Realizat de SC Wikinews Consult SRL, la comanda PNL Vrancea, CMF: 11240002