Centrul de radioterapie MedEuropa din Constanţa marchează un an de la deschidere prin tratarea pacientului cu numărul 500. Începând cu luna aprilie a acestui an, centrul lucrează la capacitate maximă odată cu punerea în funcţiune a celui de al doilea accelerator Elekta Infinity.
“Un an de MedEuropa înseamnă posibilitatea de a oferi constănţenilor şi bolnavilor din judeţele limitrofe şi nu numai, acces la radioterapie de calitate, oferită cu ajutorul unei tehnologii de ultimă generaţie. În acest timp, s-au realizat peste 10 mii de şedinţe de radioterapie”, susţine dr. Bogdan Angheloiu, director general MedEuropa.
Din luna decembrie a anului trecut, odată cu semnarea contractului pentru servicii de radioterapie cu Casa de Asigurări de Sănătate Constanţa, pacienții oncologici care se adresează centrului beneficiază gratuit de tratamentul radioterapeutic, prin Programul Naţional de Oncologie – Subprogramul de radioterapie al bolnavilor cu afecțiuni oncologice, realizat în regim de spitalizare de zi.
Dacă în anul 2018, mai mult de 69% dintre pacienţi ajungeau în centru pentru radioterapie cu intenţie curativă, anul acesta, ponderea a crescut la 84%. Creşterea accesibilităţii la radioterapia de calitate a determinat echipa multidisciplinară a centrului din Constanţa să marcheze un an de la deschidere printr-un eveniment la care au participat reprezentanţi ai autorităţiilor locale şi ai asociaţiilor de pacienţi, precum şi specialişti din zona Dobrogei.
MedEuropa este un proiect dezvoltat de Philippe Jacobs, copreşedinte al grupului Jacobs Holdings, în parteneriat cu Ascenta Management, o companie de management de investiţii ai cărei parteneri sunt activi pe piaţa locală din anul 2007.
Centrul de radioterapie MedEuropa din Constanţa a fost realizat în urma unei investiţii de peste 7,5 milioane Euro şi cuprinde două acceleratoare liniare Elekta Infinity, precum şi un computer tomograf Siemens. Centrul a fost finanţat parţial printr-un împrumut pe termen lung acordat de Garanti Bank.
„Ne bucurăm să fim parteneri financiari ai MedEuropa în dezvoltarea acestui proiect cu impact social ridicat ce aduce plus valoare în comunitatea din regiunea Constanța. Acesta este primul centru de radioterapie deschis de MedEuropa în România, facilitand accesul pacienților oncologici la servicii moderne de asistență medicală. Oferirea de soluții personalizate companiilor pentru finanțarea proiectelor din principalele sectoare ale economiei românești cu scopul de a susține dezvoltarea comunităților locale și a afacerilor, construind, în acelaşi timp, parteneriate pe termen lung cu companiile din zona corporate, reprezintă pilonii strategiei noastre“, a declarat Çağri Memişoğlu, Director General Adjunct, Garanti Bank.
Proiectul cuprinde alte şapte centre de radioterapie. Două dintre ele sunt localizate în Bucureşti şi Oradea, şi vor fi inaugurate în primul trimestru al anului viitor. Aceste centre vor avea o capacitate de a trata 1800, respectiv 1500 de pacienţi oncologici noi pe an.