Situația tensionată de la nivelul PNL Vrancea, soldată cu decizia excluderii consilierului local Ionuț Filimon, pare departe de a se clarifica. Excluderea lui Filimon a fost aprobată de organismele PNL Vrancea iar pe 3 august va avea loc ședința Comitetului Director al organizației județene unde această decizie va primi votul final. Decizia de excludere va fi validată fără probleme dacă ținem cont cel puțin de votul de 47-3 din Biroul Permanent Județean, de săptămâna trecută. Cu toate problemele invocate pentru excludere, inclusiv de către președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, consilierii locali ai PNL Focșani au dovedit o colaborare foarte bună cu Ionuț Filimon la ședința Consiliului Local din această săptămână. Șeful grupului PNL, Dan Buzoi (o surpriză dacă ne gândim la activitatea acestuia, mai bine zis inactivitatea lui, atât în plan politic dar și administrativ în mandatul 2012-2016), s-a consultat cu Filimon înaintea ședinței și l-a propus în diverse comisii ale Consiliului Local Focșani. Astfel, Ionuț Filimon va reprezenta Consiliul Local&PNL (nu se știe pentru cât timp) în fața cetățenilor din zona 2-Obor și din zona 5-Sud. Propunerile au venit din partea liderului grupului PNL, Dan Buzoi. La fel, liberalul Buzoi l-a propus pe aproape exclusul din PNL Filimon în Comisia socială a Consiliului Local al municipiului Focșani pentru analizarea cererilor privind repartizarea locuințelor cu chirie din fondul locativ de stat. Ionuț Filimon a primit vot în unanimitate pentru toate comisiile. Niciun ales PNL nu a găsit ceva în neregulă cu promovarea lui Filimon ca reprezentant PNL, cu toate că au votat și ei excluderea acestuia din partid (cel puțin o parte din ei), cunosc foarte bine situația și hotărârile din interiorul partidului iar peste câteva zile decizia de excludere urmează a fi validată. De remarcat că nominalizările consilierilor în comisiile și comitetele constituite conform legii s-au stabilit înainte de ședință, în urma negocierilor dintre liderii grupurilor PSD și PNL, Bogdan Matișan și, respectiv, Dan Buzoi. De aceea, toate propunerile au fost votate în unanimitate, spre surpriza satisfăcătoare și nostalgică a consilierului PSD Radu Nițu, care nu se bucura de așa de multe unanimități în ședințele de dinainte de 1990.
Cătălin Stancu