duminică, octombrie 25, 2020

Consilierul Gheoca Corneliu Dumitru – garanția că problemele focșănenilor sunt ascultate și rezolvate

Încă de la depunerea jurământului de consilier local al municipiului Focșani s-a pus în slujba cetățenilor orașului, a ascultat problemele acestora și a încercat să identifice nevoile cetății, prioritățile, problemele cu care se confruntă cetățenii contribuabili, indiferent de natura lor, probleme pe care le-a adus la cunoștința executivului și a urmărit rezolvarea lor.

În 3 ani de mandat a depus un număr important de solicitări care reflectau problemele ridicate de locuitorii Focșaniului, dar și idei personale pentru dezvoltarea comunității în care trăim.

Unele dintre ideile cu care a încercat să schimbe fața orașului este aceea de a amplasa platforme subterane pentru colectarea deșeurilor menajere, inițiativă depusă în anul 2018, respectiv 2019, într-un final fiind coinițiator în cadrul proiectului „Document strategic integrat privind măsurile necesare în vederea implementării unor sisteme integrate de colectare selectivă a deșeurilor în municipiul Focșani”.

A venit, constant, în sprijinul societăților comerciale care-și desfășoară activitatea pe raza municipiului Focșani, prin reducerea cu 50% a taxei de avizare anuala a autorizatiei de functionare privind desfasurarea activitatilor conform codurilor CAEN 561, 563 si 932, inițiativă depusă în 2 rânduri, pentru care se va lupta să fie implementată pentru anul fiscal 2021.

A rezolvat doleanțele cetățenilor din diferite zone ale orașului care priveau toaletarea arborilor, montarea de mobilier urban.

„Pentru următorul mandat mi-am propus ca, prin multă muncă și dedicare, împreună cu echipa de consilieri locali și în frunte cu noul primar Ion Ștefan, să facem, într-adevăr, administrație publică, să transparentizăm tot ce înseamnă relația cu publicul, să implementăm proiectele viitorului privind digitalizarea prin debirocratizarea administrației, să tratăm cu maximă seriozitate orice proiect de dezvoltare locală, să creștem orașul, din punct de vedere economic, prin atragerea de investitori și crearea de locuri de muncă, identificarea zonelor pentru noi spații verzi, reabilitarea și crearea de locuri de joacă pentru copiii noștri, astfel încât cetățenii să fie mândri de cei cărora le vor acorda votul pe 27 septembrie.

Am încredere în locuitorii municipiului Focșani că, în anul 2020, după 30 ani de adminitrație pesedistă, și-au făcut o analiză a nivelului de trai din toate punctele de vedere și, pe 27 septembrie, vor vota schimbarea mult așteptată prin acordarea încrederii unei administrații liberale cu idei, cu oameni competenți, serioși, corecți, puși în slujba tuturor cetățenilor plătitori de taxe și impozite.

 

Îl susțin Ion Ștefan primar și susțin o echipă de consilieri locali pentru o administrație locală desprinsă din manualele de pe care alții au construit adevărate orașe europene!”

 RAPORT DE ACTIVITATE ANUAL – 2018

 

Gheoca Corneliu-Dumitru, consilier local in cadrul Consiliului Local al Municipiului Focsani, jud. Vrancea, in conformitate cu prevederile art.51 alin.4 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publica locala, prezint raportul de activitate pentru anul 2018.

In toată perioada anului 2018, in calitate de consilier local, am dat curs convocarilor la sedintele ordinare, extraordinare, de indata cat și la ședințele de comisii, exceptând ședința ordinara din luna mai 2018, lipsind motivat.

Activitatea in cadrul comisiilor de specialitate am desfasurat-o in:

– Comisia de urbanism si agricultura

– Comisia pentru drepturile omului, cultura, invatamant, sanatate si sport

In relatia cu cetatenii municipiului Focsani, in conformitate cu dispozitiile art. 51 alin.3 din Legea nr. 215/2001 privind administratia publica locala, am organizat periodic intalniri cu acestia, in diferite zone ale orasului, intalniri in urma carora cetatenii mi-au relatat problemele existente, ce au fost concretizate in initiative/solicitari, care au fost depuse la registratura Pimariei Mun. Focsani, dupa cum urmeaza:

            – adresa inregistrata la sediul Primariei mun. Focsani sub nr. 108328/11.12.2018 – analizarea monatrii de semafoare cu buton pentru temporizarea traficului la trecerile de pietoni aflate in apropierea unitatilor de invatamant, cat si pe strada Marasesti;

            – adresa inregistrata la sediul Primariei mun. Focsani sub nr. 96287/07.11.2018- implementarea sistemului de internet gratuit in spatii publice, oferit de Comisia Europeana;

           –  adresa inregistrata la sediul Primariei mun. Focsani sub nr. 90072/19.10.2018 – reabilitarea spatiului de joaca pentru copii din zona strazii Bucegi, nr. 30 si 32;

– adresa inregistrata la sediul Primariei mun. Focsani sub nr. 69912/20.08.2018 – modificarea art. 475 alin. 3 din Anexa 1 a HCL 534/2017, in sensul de a diminua cu 50% taxa de avizare anuala a autorizatiei de functionare privind desfasurarea activitatilor conform codurilor CAEN 561, 563 si 932;

– adresa inregistrata la sediul Primariei mun. Focsani sub nr. 61910/20.07.2018 – solicitarea privind vopsirea locurilor de parcare, pentru persoanele cu dizabilitati, in culoare albastra, conform normelor europene in materie;

– adresa inregistrata la sediul Primariei mun. Focsani sub nr. 61912/20.07.2018 – modificarea HCL nr. 87/2012, prin acordarea gratuitatii la transportul in comun, timp de o luna, persoanelor care doneaza sange;

– adresa inregistrata la sediul Primariei mun. Focsani sub nr. 61913/20.07.2018 – alocarea unei sume pentru reabilitarea fatadei bl.A3 din cartierul Sud;

– adresa inregistrata la sediul Primariei mun. Focsani sub nr. 12190/12.02.2018 – privind amplasarea de platforme subterane pentru colectarea deseurilor menajere;

– adresa inregistrata la sediul Primariei mun. Focsani sub nr. 12191/12.02.2018 – privind reabilitarea parcului Alexandru Vlahuta (Bahne) si amenajearea unui loc de joaca pentru copii, supreavegheat video;

Am incercat sa identific nevoile orasului, prioritatile, problemele cu care se confrunta cetatenii, indiferent de natura lor, probleme pe care le-am adus la cunostinta executivului si am urmarit rezolvarea lor acolo unde era cazul.

Pentru fiecare sedinta de comisie sau de plen a Consiliului Local Focsani am luat la cunostinta ordinea de zi, am studiat amanuntit proiectele de hotarare propuse, procesele-verbale de sedinta, iar in cadrul comisiei am dezbatut problemele supuse avizarii Comisiei, solicitand în anumite situatii, explicatii si detalii de la factorii responsabili din cadrul Primariei Municipiului Focsani sau initiatorilor de proiecte de hotărâre.

De asemenea, in calitate de consilier local, am participat la o serie de sedinte, actiuni, manifestari cu caracter social, economic, cultural, religios si educativ, desfasurate pe raza Municipiului Focsani si a judetului Vrancea.

Am depus la termen si in conformitate cu prevederile legale în vigoare, declaratia de interese si avere personala. Am comunicat cu mass-media, problemele de interes ale comunitatii si cele privind activitatea de consilier, raspunzand prompt cu declaratii punctuale pe diverse probleme.

 

Intocmit,

CONSILIER LOCAL

GHEOCA CORNELIU-DUMITRU

Executat de SC Wikinews Consult SRL Focșani, la comanda PNL Vrancea, cod mandatar financiar 21200012

 

 

 

 

 

 

 

Inititive depuse in anul 2019

 

            – adresa inregistrata la sediul Primariei mun. Focsani sub nr. 17421/27.02.2019 – amplasarea de platforme subterane pentru colectarea deseurilor menajere in municipiul Focsani;

– adresa inregistrata la sediul SC PARKING Focsani SA sub nr. 2368/12.03.2019 – privind locurile de parcare destinate persoanelor cu dizabilitati;

– adresa inregistrata la sediul Primariei mun. Focsani sub nr. 70801/24.07.2019 – posibilitatea realizarii unei treceri de pietoni semnalizata la intersectia strazilor Verde si Gheorghe Doja, precum si amplasarea unei statii pentru mijloacele de transport in comun cu modificarea traseului mijlocului de transport in comun nr.7;

            – adresa inregistrata la sediul Primariei mun. Focsani sub nr. 82445/29.08.2019 – modificarea HCL nr.514/22.12.2016, in sensul inlaturarii caracterelor discriminatorii privind permiterea debransarii de la sistemul de distributie a energiei termice;

            – adresa inregistrata la sediul Primariei mun. Focsani sub nr. 92167/26.09.2019 – asfaltarea strazii din bd. Unirii, nr. 24, precum si posibilitatea amenajarii unui loc de joaca pentru copii pe terenul situat intre Bd. Unirii, nr. 24 si str. Plevnei;

In urma adresei depusa sub nr. 70801/24.07.2019, membrii Comisiei pentru siguranta circulatiei in municipiul Focsani au analizat expunerea de motive, iar prin adresa nr. 79305/27.08.2019 s-a dispus imputernicirea Directiei de Dezvoltare si Servicii Publice Focsani sa puna in aplicare avizul favorabil al comisiei si sa procedeze la ducerea la indeplinire a celor solicitate, respectiv marcarea trecerii de pietoni in zona apropiata de intersectia str. Verde cu DN E85, precum si amplasarea unor statii pentru mijloacele de transport in comun.

 

Comments

comments

- Publicitate - Florăria Focșani

Related Articles

La Vârteșcoiu, liberalul Silviu Fătu pune accent pe calitatea lucrărilor și vrea susținerea viticultorilor

Candidatul PNL la Primăria Vîrteșcoiu, Silviu Fătu, a tras recent un semnal de alarmă cu privire la situația unor lucrări pe bani publici derulate...

Vizantea – Livezi va redeveni stațiune datorită primarului liberal Dragoș Ciobotaru

Dragoș Ciobotaru, primarul comunei Vizantea – Livezi, s-a remarcat în cei patru ani de mandat prin perseverența cu care a urmărit realizarea proiectelor pe...

Alin Șerban, candidatul PNL la Câmpineanca, își propune să implementeze proiectul liberalilor de a aduce gaze la sate

Propunerea liberalilor pentru Primăria Câmpineanca, Alin Șerban, vrea să înființeze un departament pentru accesarea de fonduri europene și să aducă câți mai mulți bani...
- Publicitate -

Articole noi

La Vârteșcoiu, liberalul Silviu Fătu pune accent pe calitatea lucrărilor și vrea susținerea viticultorilor

Candidatul PNL la Primăria Vîrteșcoiu, Silviu Fătu, a tras recent un semnal de alarmă cu privire la situația unor lucrări pe bani publici derulate...

Vizantea – Livezi va redeveni stațiune datorită primarului liberal Dragoș Ciobotaru

Dragoș Ciobotaru, primarul comunei Vizantea – Livezi, s-a remarcat în cei patru ani de mandat prin perseverența cu care a urmărit realizarea proiectelor pe...

Alin Șerban, candidatul PNL la Câmpineanca, își propune să implementeze proiectul liberalilor de a aduce gaze la sate

Propunerea liberalilor pentru Primăria Câmpineanca, Alin Șerban, vrea să înființeze un departament pentru accesarea de fonduri europene și să aducă câți mai mulți bani...

Fănică Popa – primarul care a schimbat fața comunei Bolotești cu bani europeni

Din prima zi de mandat, primarul comunei Bolotești, liberalul Fănică Popa, a căutat să salveze banii de la bugetul local și să folosească bani...

Consilierul Gheoca Corneliu Dumitru – garanția că problemele focșănenilor sunt ascultate și rezolvate

Încă de la depunerea jurământului de consilier local al municipiului Focșani s-a pus în slujba cetățenilor orașului, a ascultat problemele acestora și a încercat...

Comments

comments