Ipocrizia nu salvează partidul
Agitaţie mare pe la PSD din cauză de pierdere a alegerilor prezidenţiale şi de DNA. În fiecare zi apar declaraţii bombastice, demagogii specifice, informaţii de culise, chemări pe la DNA sau stenograme desprinse, parcă, din filmele cu mafioţi. Şi ce s-au gândit liderii? Hai s-o punem de o reformă a partidului, de-o să-i păcălim pe alegători, din nou. Culmea, printre cei preocupaţi de reformarea PSD se numără chiar şeful baronimii, Liviu Dragnea. Şi o dă ’’teroristul’’ lui Băsescu … cu de toate! De parcă el ar fi aterizat abia ieri prin politică! Ce de propuneri revoluţionare, cenuşă turnată pe cap, filosofii, parabole, exemple! Dar până acum câteva zile nu ştia Dragnea de puterea nemăsurată a şefilor de judeţe (cu el baron coordonator!), de încrengăturile dubioase politico-administrative-economice create de prietenii săi roşii (şi de alte culori politice) prin aproape toate judeţele? Când erau în opoziţie la Băsescu-Boc, pesediştii s-au opus din răsputeri (şi numai ei) unei reorganizări administrativ-teritoriale în conformitate cu standardele şi solicitările Uniunii Europene (aşa cum au făcut şi alte state est-europene, cu Polonia în frunte, exemplul de succes aproape absolut). La noi nu s-a vrut în ruptul capului (nici acum nu se vrea această reformă administrativ). S-a preferat să se perpetueze funcţiile, privilegiile, butoanele, sferele de influenţă, accesul la fondurile publice pentru ’’stăpânii’’ judeţelor. Acum se apropie decontul pentru mulţi şi s-ar dori să se cam schimbe jocurile, doar, doar, or scăpa nevătămaţi. Să se facă un proiect de reformă reală, în beneficiul tuturor românilor, cu respectarea banului public şi atunci să vedem câţi/ cine se mai înghesuie să ajungă preşedinte de consiliu judeţean!
O altă atitudine care ne-a dat pe spate: vreo 18 parlamentari PSD, pe care nu-i ştie mai nimeni, au trimis o scrisoare deschisă, populistă, patetică şi chiar puţin lacrimogenă în care se face vorbire tot de reforma partidului. Cică:
-’’Să construim un guvern cu oameni asupra cărora să nu planeze nici un fel de suspiciune de corupţie. Să aducem oameni care să nu fi avut nicio legătură cu regimul comunist.’’
-’’Să promovăm principiile cerute de majoritatea românilor: respect, onestitate şi transparenţă.’’
-’’Să înlăturăm etichetele de corupţi şi comunişti.’’
Şi altele asemenea. Printre semnatarii curajoşi se numără şi deputatul de Vrancea, Angel Tîlvăr. Adică, să înţelegem că până acum PSD a promovat oameni incompetenţi, corupţi, comunişti?! Şi au descoperit unii, acum, că aşa nu se mai poate?! Dar când au fost puşi pe locuri eligibile de acei corupţi şi comunişti le-a fost bine, nu? Când au primit vreo demnitate publică numai datorită sprijinului baronilor locali au tăcut mâlc. Acum se dezic de cei care le-au dat o pâine publică mare de mâncat. Vor să scape de Iliescu, Năstase, Ponta, Dragnea, Oprişan, Pendiuc, Cosma, Ghiţă, Bunea-Stancu, Mazăre, Constantinescu, Prioteasa, Bojin, Sîrbu, Hrebenciuc, Ţuţuianu, Şova, Duicu şi mulţi alţii. Că rămâne partidul fără nici un fel de lideri, nu se alta! Reformaţi, băieţi, dar până unde?
PS – aflăm că unul dintre semnatarii curajoşi – Angel Tîlvăr de Vrancea – tocmai a fost propus pentru o funcţie de ministru. Cine l-o fi propus? Serviciile de bază ale ţării? Sau ’’nepătaţii’’, ’’necorupţii’’, ’’ne-comuniştii’’ de Ponta, Dragnea, Oprişan, Năstase, Mitrea, Cati Andronescu, Hrebenciuc de după gratii, tata socru Sîrbu? E de râsu-plânsu reforma asta roşie!
Cătălin Stancu
Comments
comments
- Publicitate -
- Publicitate -