Liberalii vrânceni trag tare să se înfrângă din nou

Ultimele zile de luptă în PNL Vrancea, urmate de lins rănile. Așa se prefigurează situația din acest moment din filiala județeană. Tensiunile s-au exacerbat și fiecare tabără și-a ales drumul său, în paralel, pe care să meargă până la capăt. Indiferent de capăt – prăpastie, lumină, haos – pare că nimeni nu vrea să cedeze. Președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma, și fostul candidat la Primăria Focșani, Ion Ștefan, nu par a găsi vreo portiță de comunicare. Fiecare își face echipe de candidați ca într-o joacă de copii. Politica nu este nici pe departe o joacă de copii, dar mulți care activează în politică nu dau semne că s-ar fi maturizat. În organismele de conducere ale PNL Vrancea, chiar președintele Toma pare a fi în inferioritate. Nu cred că nu știau cei din interior despre acest lucru. Dar fiecare a mers cu încăpățânare pe drumul lui, fără o minimă intenție de a dialoga, de a găsi puncte comune, de a negocia, în definitiv, orice poziție. Pe lângă curvă, politica este și arta compromisului. De negociere și compromis are nevoie PNL Vrancea în acest moment. Dar mai are vreunul dintre lideri capul limpede pentru așa ceva, măcar în ultimul ceas?

Războiul intern din PNL Vrancea are un câștigător detașat, de pe margine: PSD. Fără să se străduiască, fără consum de energie, PSD&Oprișan își adaugă puncte procentuale la scorul din 11 decembrie. În ritmul ăsta în care peneliștii își dau la cap unii altora, pesediștii nu pot decât să râdă mulțumiți de pe margine și să-și facă mendrele în continuare, fără emoții. Opoziția este prea ocupată cu luptele fratricide, cu liste nenumărate, cu strategii de doi lei. Parcă e o întrecere socialistă în PNL Vrancea pentru a se autodepăși în acțiuni fără sens (să fiu eufemistic). Peneliștii țin să demonstreze că nu au înțeles nimic din istoria politică recentă, din ceea ce s-a întâmplat în ultimii 26 de ani măcar în politica județeană. Responsabilitatea pentru această situație se împarte între mai mulți lideri, plecând chiar de la președintele filialei și ajungând până la primari și șefi de organizații locale. Sigur, este, încă, timp pentru ca cele două grupări să lase orgoliile deoparte și să negocieze, eventual sub patronajul vreunui lider din conducerea națională. Răul nu a fost făcut în totalitate, se poate repara situația, în bună măsură. Dar se va dori cu adevărat?