Să ne-nţelegem bine şi asta o spun pentru toţi cretinii care nu înteleg sau se fac că nu înţeleg de ce, în ultimul timp, directori de instituţii, miniştri, prefecţi, senatori, deputaţi şi alţi potentaţi politic fac coadă la DNA: de când sunt eu în presă nu am văzut, n-am auzit de un director ajuns pe post de conducere datorită meritocraţiei şi nu sprijinului politic. Sistemul funcţionează cam aşa: un funcţionar, nu neapărat competent, dar cu apetenţă către „lovele”, este identificat de conducerea de partid (dacă are carnet de membru deja, e şi mai bine) după care, la schimbarea guvernării, lista de cadre este luată la puricat. Potenţialii candidaţi (mulţi dintre ei neştiind că urmează un salt în cariera profesională) sunt chemaţi la domnu’ preşedinte şi li se spune că a venit momentul să servească ţara şi partidul. Fie că e vorba despre lipitori de afişe care devin peste noapte şefi la instituţii pentru care n-au pregătire, fie că e vorba despre funcţionari puşi pe căpătuială şi care vor să ajungă şefi dar ştiu că asta nu se poate fără sprijin de partid, toţi vor trece prin filtrul unor preşedinţi de partid, deputaţi, senatori. Dacă acceptă şi, de obicei, cam toţi acceptă, îşi vor prelua postul iar din secunda doi vor începe să cotizeze la partid. De unde? Din salariu sau din şpăgi. Cu cât postul de director e într-o instituţie mai importantă, cu atât cotizaţia la partid creşte. Cum credeţi că i-a crescut lui Marean vilă cât un penitenciar? Din salariu? Din pensia mamei? Cum credeţi că făcuse Lefter şef la IRTSV pe 6 judeţe, averea pe care o deţine? N-aţi observat că vilele se construiesc mai abitir în primul an de după schimbarea puterii? Să continuăm cu şefii. Ei nu dau numai la partid bani, ci şi unor deputaţi, senatori din partid. Le plătesc chermezele, le mai fac câte un cadou de câteva mii de euro, îi sponsorizează în campanie şi, dacă depinde de ei, îi păsuiesc cu plata la curent şi la alte utilităţi (vezi cazul Electrica, instituţie care a păsuit toate partidele de la plata curentului din sedii, astfel că au ajuns să aibă datorii de miliarde). Evident că, la cererea de atâta bănet, trebuie să trăiască şi ei, aşa că încep să ia şpăgi. Şpăgi care, de multe ori, se iau cu acordul conducerii superioare sau chiar a ministerului. Şi aici intervine supra-şpaga: către miniştri, către subsecretari de stat etc. Iar oameni competenţi, care vin şi dau concurs la o instituţie condusă de un astfel de şpăgar, nu înţeleg de ce n-au luat concursul şi de ce, în locul lor, a obţinut postul un terchea – berchea. Cum altfel se poate explica faptul că Spitalul Judeţean din Focşani e condus de un hoţ dovedit de conserve din rezervele de stat – Constantin Ciordilă, pardon – Mândrilă? Cum se explică faptul că ENET-ul e condus de Manole Merchea terchea berchea care nu catadicseşte măcar să transmită presei şi implicit populaţiei ce salariu are și care ne belește de bani cu mamutul de societate muribundă? Cam așa se traduce „politicocraţia” din zilele de azi, meritocraţia rămânând doar un cuvânt din dicţionar, pe care sper ca DNA-ul să-l scuture de praf.
Sebastian Oancea
