vineri, decembrie 13, 2024

Nişte miliţieni

Politisti cu spatelePoliţia este una dintre cele mai importante instituţii ale statului român. Şi, din păcate, o instituţie unde reforma se derulează cu viteza melcului de 25 de ani. Iar cel mai greu e cu mentalitatea. Abia zărim câteva exemple de poliţişti profesionişti care nu ţin cont de politic, de ingerinţele politicienilor în activitatea lor şi îşi văd doar de meseria pentru care s-au pregătit. Observăm, în schimb, o sumedenie de poliţişti, la toate nivelurile şi gradele, care amuşinează pe lângă politicieni (în special pe lângă cei cu influenţă, la butoanele puterii) pentru a le intra în graţii şi a obţine promovările dorite. Mai mult, odată consolidată poziţia cu ajutorul politiciului, poliţiştii respectivi se transformă într-un soi de dictatori care taie şi spânzură prin instituţie sau prin zonele unde activează. Se comportă ca nişte şmecheri de cartier care au ajuns, chipurile, pe cai mari. Dar în niciun caz datorită meritelor/ calităţilor morale şi profesionale personale. Noroc cu politicul!

În presă s-a mai scris câte ceva despre ‘’abilităţile’’ iubitorilor de trandafiri roşii care conduc Poliţia Vrancea de atâţia ani. Fără înclinaţia către cei 3 trandafiri, nu ştim câţi dintre ei ar fi ajuns în funcţii importante, de-a lungul anilor: Ocheşelu, Popescu, Grosu, Norocea, Gheorghe, Harap, Cîrjică, Avasiloaie, Doagă, Lupu şi mulţi alţii, cu grade mari şi mici. N-o să reuşim să spunem vreo două despre toţi dar, în episodul de azi, amintim câteva aspecte despre nişte miliţieni/ poliţişti roşii. Unul dintre aceştia este chiar şeful Poliţiei Municipiului Focşani, Gicuţu Avasiloaie. avasiloaie 2Nu prea am auzit de calităţile sale de poliţist profesionist sau de conducător luminat. În schimb, de însuşirile non-profesionale, de cuibuşoare, de aroganţe, de prieteniile protejate ohooo… destule! Paraşutat în fruntea Poliţiei Focşani acum aproape 7 ani, în urma combinaţiei PNL-PSD, Gicuţu se crede cel mai tare şi îşi arată muşchii în faţa colegilor zi de zi. Spre disperarea poliţiştilor normali. Ba, mai mult, dă tare din coate ca, tot printr-o combinaţie politică, să se cocoaţe chiar în fruntea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea! Gicuţu a făcut totul pentru liniştea partidului roşu în Focşani, acum îi poate gâdila şi pe unii penelişti. Şi, culmea, chiar ar avea succes gâdilatul lui pe la urechile lui Săpunaru, de exmplu. Aşteptăm cu interes promovările! Numai profesionişti, desigur!

Un alt mare iubitor de trandafiri roşii este şeful Poliţiei Panciu. Este unul Dumitrache, fost la Mărăşeşti şi avansat la Panciu, tocmai pentru că se preocupă, primordial, de liniştea şi confortul clanurilor Nica de la Panciu, primar, deputat ş.a. Ordinea şi liniştea publică, siguranţa cetăţenilor şi respectarea legii în Panciu sunt doar pe hârtie. Au mai fost şefi pe la Poliţia Panciu care, văzând lista de ‘’atribuţii’’, au plecat/ s-au retras de ‘’bunăvoie’’. Oricum, nu corespundeau profilului de organ roşu de partid şi de stat.

Un altul care se comportă în funcţie ca pe propria moşie este agentul şef de la Poliţia Păuneşti (ca mulţi şefi de post, de altfel). Pe lângă că face ce vrea, paralel cu atribuţiile oficiale de serviciu, agentul ăsta şef Munteanu îşi bagă la înaintare colegii mai tineri şi fără experienţă care să-i ‘’rezolve’’ problemele. S-a tras de bârneţ cu Oprişan în tinereţea sa, petrecută (şi) prin barul de la Casa de Cultură. Munteanu venea la mătuşa lui la bar, să servească ceva, şi mai schimba câteva impresii cu junele Marian, care aducea ţigări spre vânzare. C-aşa erau vremurile, toţi şmecherii porneau de undeva, de jos. Depinde şi pe cine cunoşti, cu cine mai bei o cafea, cine îţi aduce o ţigară fără taxe… De-aia se crede şi agentul Munteanu cu sânge în instalaţii şi are o atitudine de vechil. Are şi un hobby cu transporturile de lemne care traversează comuna. Pe cele mari, cu dedicaţie, le lasă să zburde. Iar pe cele mici, ale amărâţilor, le verifică la sânge şi le sancţionează drastic. Profesionist, legal şi democratic, ce mai! La fel fac şi alţi şefi de post, mai ales din zonele de deal şi munte. Fratele Norocea, de la Postul de Poliţie Mera, de exemplu, ne-ar putea povesti câte ceva în acelaşi sens.

 

gheriladevrancea.ro

Comments

comments

- Publicitate -
Articolul precedent
Articolul următor

Related Articles

- Publicitate -

Articole noi