marți, septembrie 26, 2023

Paranghelia bate vijelia (comunicat de presă)

balosu1În urma unei ploi, ce-i drept, puternice, care a durat aproape o oră, Focşaniul a fost din nou inundat. În Cartierul Sud, În Obor, în Gara cea nouă în care plouă peste călători, în pasajul Vâlcele şi în alte locuri pe unde focşănenii au fost nevoiţi să lupte cu apa de pe trotuar. Îmi dau seama că această situaţie, a canalizării care nu mai face faţă, nu mai este tolerată de focşăneni, care, deşi erau revoltaţi peste măsură din cauza faptului că au fost nevoiţi să înoate pe trotuare, au fotografiat şi au postat imagini pe reţelele de socializare, imagini din care mi-am permis să prezint câteva, sugestive. Fac apel la Administraţia focşăneană, la primarul Bacinschi şi la preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, care, până mai ieri, în zile cu soare, era prezent pe toate străzile spunând că se ocupă de Focşani, să analizeze oportunităţile alocării fondurilor publice pentru reabilitarea canalizării oraşului, în detrimentul parangheliilor cu mici şi bere la care bugetul a fost foarte generos, de fiecare dată, mai abitir în campaniile electorale. Şi cum Administraţia focşăneană are, ca orice administraţie, informaţii din timp cu privire la fenomenele meteo periculoase, ar putea mobiliza, preventiv, echipe care să dreneze acele zone care, în mai puţin de jumătate de oră, se transformă în mini-lacuri. Totodată, solicit şi consilierilor locali PNL să dezbată subiectul canalizării defectuoase a oraşului, cu prima ocazie, în plenul legislativului focşănean.

Cristian Bălosu, co-preşedinte Organizaţia Oamenilor de Afaceri PNL Vrancea

Comments

comments

- Publicitate -

Related Articles

Discovering The type of Luckycrush Associate You might be Seeking

Discovering The type of Luckycrush Associate You might be Seeking Publication The Vip Fulfilling If you do get fifteen credits getting ten full minutes out-of speak,...

Certain crucial tips about how to save very well mail-order brides

Certain crucial tips about how to save very well mail-order brides After you is for the marrying your future soulmate to another country, first things...

Irene (24 anos) usuaria eventual sobre Tinder expone a nuestro Independientemente

Irene (24 anos) usuaria eventual sobre Tinder expone a nuestro Independientemente Las apps de citas estan sobre auge con el pasar del tiempo decenas de...
- Publicitate -

Articole noi

MOSTBET AZ idman bahis şirkəti: ilk depozit bonusları

ContentMostBet Azerbaycan 2023 – Most Bet casino AZ qeydiyyatAviator game OYUNUN MÜSLÜMANLARI VƏ ƏSAS YÜKLƏRİBuzlu Xokkey Dünya Çempionatı 2023: nə gözləmək lazımdır və favorit...

Yarışda kim qalacaq: Avropa Liqasının pley-off oyunları

ContentÇempionlar Liqasında ən çox oyun keçirən oyunçularGamers Can Place Wagers On EsportsAviator gameKOMANDAMIZA QOŞULUN!Yarışda kim qalacaq: Avropa Liqasının pley-off oyunlarıPin-Up-da Aviator gamein sistemində necə...

Comments

comments