joi, septembrie 12, 2024

În PNL sunt prea mulți generali. Puțini soldați

SebeExistă în PNL o grupare care se activează cu puțin timp înainte de alegeri, formată din oameni care parcă nu au existat înainte de marele scrutin, local, parlamentar sau prezidențial, care fac totul ca în partidul în care ori abia au intrat prin negocieri, plecând de la alt partid în care nu mai aveau funcții, ori au făcut figurație, să curgă sânge. Nu contează al cui sânge, nu contează că mâinile lor sunt pătate deja, că au crestat scroafa la gât până s-a lărgit rana, contează ca ei să-l vadă, eventual să-l guste sau să-l bea din pocal. Astfel de oameni se regăsesc în toate partidele vrâncene, cu excepția PSD, unde e disciplină și unde toți ascultă de un tătuc. Sigur că nu e bine nici așa, ar spune unii, dar acolo se câștigă alegerile. La PSD se aliniază toți în spatele unui general și pleacă la luptă. În PNL, însă, sunt prea mulți generali. Puțini soldați.

Să începem cu deputatul Nini Săpunaru

Mătrășit din funcția de președinte al PNL, se spune că și-ar fi negociat plecarea din funcție pentru a impune candidatul la primăria Focșani – Ion Ștefan, Săpunaru și-a continuat jocurile pentru propriile interese în PNL. Sigur, dacă Ion Ștefan ar fi ieșit primar, Săpunaru, al cărui emanație este Ștefan, ar fi descălecat în sediu și ar fi revendicat organizația municipală, de ce nu, chiar județeană. Nu s-a întâmplat, dar Săpunaru a câștigat oricum. Omului care de fiecare dată a vândut meciul alegerilor pentru PSD îi ies din nou cărțile. Se pregătește să candideze din nou pentru un mandat de deputat și pentru asta și-a găsit destui fraieri pe care să-i manevreze în partid pentru a controla organizația municipală. A identificat rapid oamenii despre care vorbeam mai sus și i-a montat, pe rând, să ceară schimbare. Nu contează că cei care vor capete căzute sunt tocmai cei care nu au muncit deloc în campanie, cei care au stat la sprițuri cu pesedeii, cei care, ca să nu se pună rău cu noii colegi PSD din Consiliul Local Focșani nu dădeau nici măcar un like pe Facebook la postările nefavorabile ale contracandidaților. Actualul Comitet Județean Executiv al PNL, care decide cine pleacă și cine rămâne în funcție, este format după chipul și asemănarea lui Săpunaru, cu oameni de-ai lui Săpunaru, care acum ascultă de Toma doar pentru că știu că au un șef.

Gașca de băieți deștepți de la PNL Focșani

Nu vreți să știți ce se întâmplă în PNL înainte de a se face listele pentru candidați. Dintr-o dată apar oameni care n-au trecut pe la partid decât în drumul lor spre muncă, alții „fără ocupație” care identifică rapid o oportunitate de a avea ocupație, pentru 4 ani, în legislativul focșănean. Și încep jocurile de culise, se bârfesc, își caută scheleți unul altuia în dulap, se scuipă, se înjură, se mânâncă între ei. Luptele de gherilă nu se termină nici după încheierea scrutinului, cei care s-au văzut oficial consilieri, unii dintre ei fără a fi făcut campanie decât de ochii lumii, sunt primii care cer sânge. Unii dintre ei se mai întâlnesc și cu prietenii din PSD, că de, se cunoșteau înainte de campanie și viața merge înainte. O astfel de gașcă s-a format ad hoc după alegerile locale din 6 iunie. Această gașcă e aceeași care l-a susținut pe Mihai Copaci –  arestat și cercetat în dosar de luare de mită pentru șefia PNL Focșani și l-am fi putut vedea candidat la primărie. Glumind, aș putea spune că, pe principiul câștigării alegerilor din arest, Copaci putea ieși primar… . Cu unii dintre ei mă cunosc foarte bine, sunt oameni ok. În politică, însă, se transformă. Devin de nerecunoscut.

Fuziunea cu UNPR cu sânge pe pereți

Dacă până ieri credeam că lupta din interiorul PNL Focșani e la baionetă, ei uite că tot PNL mă surprinde. Fuziunea cu UNPR va însemna o negociere pentru alegerile din toamnă, pentru locurile de parlamentar. Asta înseamnă că uneperiștii vor dori și ei locuri eligibile pe listele de deputați la Vrancea. Așa că sângele va curge în valuri. Sânge pe care nu-l puteți vedea, dar îl puteți mirosi dacă citiți printre rândurile publicațiilor. La ora actuală, cu o fuziune a PNL cu UNPR, liberalii sunt 10 la 10 în Consiliul Local Focșani. Va fi bătaie pe  consilierul independent Emanuel Gongu, al cărui vot va face diferența și pe care nu-i exclus să-l vedem viceprimar în urma negocierilor. De altfel, Gongu a plecat din PNL exact pentru motivele pe care le explicam mai sus.

Ce va face Cătălin Toma

Una dintre mișcările președintelui PNL Vrancea în campanie este cea prin care a evitat să-și lipească imaginea de PNL Focșani. De fapt, foarte rar a fost văzut alături de liderii organizației municipale. Dacă s-a ferit de scandaluri sau dacă nu a fost de acord cu nominalizarea lui Ion Ștefan la primărie, probabil că ne va spune el, la un moment dat. Dar asta nu mai are importanță acum. Totuși, în pixul lui stă acum orice modificare din filiala municipală. Evident, Toma va încerca să-și fidelizeze organizația de la Focșani, pentru că va avea nevoie de ea la alegerile parlamentare. Dacă va reuși, vom vedea. E chestiune de zile.

Întrebarea zilei vine pentru gașca de „reformatori” de carton din PNL Focșani

Dacă sunt atât de strategi underground, de ce n-au fost și în campania electorală? Nu cumva, vina de a nu avea primar sau majoritate în Consiliul Local Focșani apasă, în egală măsură, și pe umerii lor?

Sebastian Oancea

 

Comments

comments

- Publicitate -

Related Articles

- Publicitate -

Articole noi