Valentin Resmeriță, candidatul PNL Vrancea la Primăria Focșani, vine cu o viziune clară și ambițioasă pentru a transforma orașul într-un exemplu de dezvoltare europeană. Dezamăgit, ca noi toți, de starea actuală a orașului, Resmeriță își propune să aducă schimbarea printr-o administrare corectă, transparentă și performantă, punând capăt practicilor de contractare a firmelor „de casă” și implicând activ cetățenii în deciziile majore.
Dacă e să privim obiectiv, și o vom face, nimeni nu poate contesta că primarul PSD în funcție, Cristi Misăilă, a ars gazul de pomană în clădirea din Bulevardul Dimitrie Cantemir nr. 1 bis timp de 8 ani. Adică l-a cam durut drept în turul nădragilor de nevoile comunității, în timp ce lui nu pare să-i meargă așa rău… Vorba aia: „De bine, de rău, el o duce bine!”.
Se schimbă, însă, situația dacă privim acum și în cealaltă direcție, adică cea bună. Anul acesta, pe 9 iunie, avem șansa să dăm o nouă șansă Focșaniului… adică nouă! Să privim puțin mai sus de genunchiul broaștei, cum ar fi zis Creangă, și să-l trimitem pe falsul primar acolo unde-i este locul: în anonimat! Nu-i de el trebușoara asta cu administrația locală, deși se umflă-n bumbi de fiecare dată că asta face. Nu faci, bă, nimic! Se vede de la o poștă! Ne-ai distrus nervii și orașul! Acum dă ni-l înapoi și cară-te acasă!
Pe de altă parte, omul de afaceri Valentin Resmeriță vine și ne promite un Focșani așa cum ar fi trebuit să fie deja: dezvoltat, egal cu alte orașe din țară care n-au fost lovite de vreun Misăilă. Adică noi de ce n-am putut fi ceva așa… nu ca Timișoara, Cluj sau Iași, că e altă poveste, dar măcar ca Arad, Oradea, Sibiu ori Brașov? Focșaniul face legătura între cele două provincii istorice ale României, așezare geografică ce ar fi trebuit să-i dea aripi, nu să-i atârne Misăilă bolovani de glezne!
Avem nevoie de un oraș modern și dezvoltat! Câteva motive în plus pentru un vot corect, un vot pentru Focșani, un vot acordat omului de afaceri Valentin Resmeriță
Uitați-vă puțin, chiar și voi, cei care ați votat PSD din 1948 încoace, nu-i așa că Focșaniul merită ceva mai bun? Chiar nu se vede că avem nevoie de altceva, de altcineva? Fraților, americanii au venit, tată! Haideți să facem puțină ordine-n ogradă!
Uitați-vă la omul acesta de afaceri – Valentin Resmeriță, dacă ar avea grijă de oraș măcar jumătate cât are de propria afacere în patru ani am fi departe. El ne propune, și de ce n-am vrea?, o poliție locală profesionalizată și un sistem de alertă cetățenească eficient, menite să reducă infracționalitatea și consumul de droguri în școli. Sănătatea va fi o prioritate, iar deschiderea de dispensare medicale în cartiere va promova medicina preventivă și va oferi servicii specializate copiilor, femeilor și seniorilor, în egală măsură.
Dezvoltarea economică este un alt pilon esențial al programului său. Resmeriță vrea să facă din Focșani un centru economic puternic prin înființarea unui Birou de Atragere a Investitorilor și sprijinirea antreprenorilor locali pentru atragerea de fonduri și investiții care să stimuleze creșterea economică și crearea de locuri de muncă.
Tinerii vor fi încurajați să se implice activ în viața comunității prin înființarea unui Consiliu Consultativ pentru Problemele Tineretului, a unui Centru pentru tineri și a unui hub antreprenorial. În același timp, primarul acesta pe care ar trebui să-l avem, va asigura locuințe sociale pentru familiile nevoiașe și va construi noi locuințe pentru a garanta șanse egale pentru toți locuitorii.
Educația va fi îmbunătățită prin garantarea unui loc în creșe și grădinițe pentru fiecare copil, oferirea de suport școlar pentru copiii din familii defavorizate și susținerea școlilor profesionale, adaptate la cerințele pieței muncii. Seniorii nu vor fi uitați, ci vor beneficia de centre de socializare în fiecare cartier și de activități culturale organizate periodic.
De asemenea, Resmeriță își propune să revitalizeze și să extindă spațiile verzi, transformând fiecare cartier într-o oază de verdeață, protejând bugetul public prin gestionarea eficientă a deșeurilor și dezvoltarea producției de energie regenerabilă, lucruri pe care Misăilă n-a fost în stare nici să le miroasă, prea preocupat fiind să toarne betoane cu nemiluita în oraș. Că, de, trebuie să trăiască și alții cât e el primar.
Haideți să-l lăsăm pe Valentin Resmeriță să transforme Focșaniul într-un oraș modern și plin de vitalitate, un loc în care să ne placă să trăim, nu să îmbogățim lexicul cu înjurături colorate la adresa primarului în funcție. Ar trebui să avem mare grijă pentru că următorii patru ani ne-ar putea costa foarte scump! Așa de scump încât să nu mai rămână nimic de făcut după aia!
(Material realizat de SC WIKINEWS CONSULT SRL, la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar 21240015)