vineri, decembrie 13, 2024

Valeriu-Iulian Roşcan, candidatul PNL Vrancea la Primăria comunei Cotești, un om al dialogului și al faptelor, cu vocație de constructor

Valeriu-Iulian Roşcan, un om al dialogului și al faptelor, cu vocație de constructor și devotamentul celui aflat ani de zile în serviciul comunității, candidează din partea PNL pentru funcția de primar al comunei Cotești.
Experiența sa de până acum este o frumoasă carte de vizită și în același timp o carte deschisă. Roadele a ceea ce a realizat în cariera sa de până acum pot fi văzute de oricine, la Parohia Dragosloveni din comuna Dumbrăveni.
Din dorința de a se pune în slujba comunei în care s-a născut, în care locuiește și pe care o vrea dezvoltată, prosperă și cu șanse egale pentru toată lumea, Roşcan Valeriu-Iulian propune pentru Cotești un program ambițios și realist de modernizare.
Este pregătit să muncească, să convingă și să reușească, pentru că Valeriu-Iulian Roşcan este omul cuvintelor spuse de la inimă la inimă dar și constructorul meticulos și perseverent.
Și, cel mai important lucru pentru un viitor primar, este un nou intrat în politică cu pasiunea omului care vine să aducă un suflu nou în administrația publică a comunei Cotești.
“Viața si conjuncturile ei au făcut ca în ianuarie 2023 să intru în politică, mai precis în organizația PNL Vrancea , îndrumat de un prieten drag, și mai ales, convins de omenia regretatului Cătălin Toma, președinte PNL Vrancea și președintele Consiliului Județean Vrancea. Mă declar un om demn, vertical, deschis și capabil și sunt pregătit să construim împreună pentru comuna Cotești”, spune Valeriu-Iulian Roşcan.

Roşcan Valeriu-Iulian
Fiu al satului Cotești
Studii:
– Școala nr. 1 Cotești
– Seminarul Teologic din Buzău
– Facultatea de Teologie a Universității „Ovidius ” din Constanța;
– Master – Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universității „Ovidius ” din Constanța, specializarea „Drept Canonic și Instituții Europene”.
Experiență profesională:
2004-2022: preot în satul Dragosloveni, comuna Dumbrăveni.
2022 – prezent: administrator al unei firme de turism.

Programul pentru comuna Cotești:
– Îmi doresc să lupt pentru comunitatea mea, rezolvând cu prioritate problemele legate de permanența apei, de extinderea canalizării, de eficientizarea iluminatul public și de aducerea gazelor naturale în toată comuna.
– Îmi doresc o grădiniță cu program prelungit, construită după standarde europene, în care cei mici să crească și să se dezvolte armonios în siguranță, venind astfel în sprijinul părinților care merg la serviciu !
– Îmi doresc o școală modernă, eficientă și cu un învățământ de calitate, pentru că acești minunați copii reprezintă viitorul localității noastre! Cei mai buni copii vor fi stimulați cu burse de merit! Investind în copii, investim în viitor!
– Îmi doresc o bază sportivă de calitate, în care tinerii să poată desfășura activități sportive variate în condiții de maximă siguranță și confort!
– Îmi doresc înființarea unei echipe de fotbal competitive care să ducă mai departe numele localității Cotești!
– Îmi doresc să facem din Căminul Cultural gazda tuturor activităților menite sa contribuie la dezvoltarea culturală a comunei!
– Îmi doresc dezvoltarea sistemului medical prin înființarea unui centru de zi pentru bătrâni, în care aceștia să fie tratați așa cum se cuvine.
– Îmi doresc să facem un centru pentru copiii aflați în pragul abandonului școlar, pentru copiii aflați în pragul sărăciei, pentru a-și putea continua studiile, contribuind astfel la calificarea lor într-un domeniu necesar existenței!
– Îmi doresc să identificăm locuri disponibile în vederea construcției unui ansamblu de locuințe pentru a fi date conform legii tinerilor căsătoriți, ce doresc să-și întemeieze o familie pe raza localității!
– Îmi doresc construcția unei Case Praznicale, complet utilate pe raza comunei, în care oamenii să poată beneficia de un spațiu destinat pomenirilor celor răposați, în condiții umane!
– Îmi doresc identificarea zonelor în care putem amenaja parcuri și spații verzi pentru relaxare.
– Îmi doresc o sărbătoare a comunei , o zi specială în care să ne întâlnim , să petrecem și să socializam .
– Îmi doresc o relație apropiată cu mediul de afaceri din localitate, cu oamenii ce aduc investiții, prin care să găsim soluții viabile și trainice în așa fel încât atât dumnealor cât și comunitatea să aibă de câștigat! O localitate cu un mediu de afaceri prosper este o localitate plină de potențial și viitor!
– Îmi doresc identificarea unui loc în care să putem amenaja o Piață Agro-Alimentară unde atât producătorii din zona noastră, cât și din zonele limitrofe să-și poată comercializa produsele, iar noi toți să avem de unde să ne aprovizionăm promovând producția autohtonă.
– Îmi doresc identificarea unei soluții în vederea reamenajării Taberei Cotești și găsirea unei formule prin care să-i putem reda viață, și să o repunem în circuitul taberelor scolare pentru absolut toate categoriile de copii, având în vedere poziția minunată cât și aerul curat din mijlocul naturii!
– Îmi doresc înființarea unei Stații ISU, cu o mașină cu apă si spumă, atât de mult necesară localității noastre cât și localităților limitrofe!
Toate aceste dorințe ale mele și cu siguranță și ale dumneavoastră pot deveni realitate în timp, cu răbdare și deplină înțelegere prin comunicare.

Lista candidaților PNL pentru Consiliul Local Cotești: Roşcan Valeriu-Iulian, Giurea Marian, Cătănoiu Cristinel, Mardar Nelu-Neculai, Toma Viorica, Zaharia Iulian, Dragoncea Adriana, Perjaru-Pârvu Claudia, Rotaru Nelu, Jighir Mariana, Lungu Gina-Liliana, Balica Silviu, Predoiu Cristian.

(Material realizat de SC WIKINEWS CONSULT SRL, la comanda PNL Vrancea. Cod mandatar financiar 21240015)

Comments

comments

- Publicitate -

Related Articles

- Publicitate -

Articole noi